Vineri
Tată,
Te rog să mă ierţi pentru telegrama pe care ţi-am dat-o azi. Eu ştiu că trebuie să-ţi fie greu, foarte greu.
Am dat examenul şi am reuşit. Însă ştiu că n-o să pot urma cursurile pentru că este foarte scump. Am fost azi cît se poate de amărît. Totuşi, sper să mă pun în legătură cu toată ştiinţa lor din afară. Azi m-am plimbat toată ziua prin Viena şi îmi venea să urlu şi să despoi, şi să fur, să omor vreun american. Am fost înfuriat de soarta mea. Şi, pe deasupra, mi-au făcut mutre şi cei de la pension. Cele 100 shilingi i-am dat pe transcrieri de acte şi petiţii la consulat căci, fără dovada în limba germană, nu puteam să fac nimic. Am dat examenul şi am venit acasă şi, de la 1 octombrie, într-una bătrîna gazdă îmi iese în cale şi mă întreabă dacă mi-au venit banii. Eu i-am minţit cît am putut, dar azi i-am cerut nişte bani ca să-ţi pot telegrafia căci mi-e frică să nu se supere şi să fiu nevoit să mă mut.
Eu trăiesc cît se poate de modest, cît se poate. Află că n-am fost la teatru de nu ştiu cînd pentru că n-am şi cîte altele. Şi doar teatrul e meseria mea şi aş vrea să văd cît mai mult. Eu nu-ţi spun ţie ca să te îngrijorez, tată, dar să ştiţi că nici scrisori nu vă pot scrie des pentru că n-am nici de scrisori. L-am rugat pe Ardaşes şi pe Aramic să-mi trimeată şi văd că se fac că nu aud. Dacă am cheltuit în luna asta mai mult a fost că m-au mîncat nemţii cu formele lor şi, cu toate astea, tot la nimic am ajuns, că scopul venirii mele aici s-a făcut o apă şi un pămînt. Am suferit mult aici, m-am dat cu capul de toţi pereţii şi tot nimic. N-am ştiut că banul face atît de mult în viaţă.
Dar să lăsăm căci lacrimile, suferinţele şi tristeţile nu sînt bune de nimic.
De cînd am auzit de cele 900 de shilingi mi-a fugit pămîntul de sub picioare. Am ştiut că nu le vom putea da pentru că eu voiam să fac cei doi ani într-un an şi, deci, să dăm dublu, plus cărţi, plus cine ştie ce mai îmi scorneau. Ăştia, cînd spui că eşti străin, te cred american. Voi d-abia puteţi să mă ţineţi în străinătate cu masă şi casă…
Eu am plîns mult că nu pot face ce vreau şi că trebuie să renunţ la şcoală, dar acum mi-am făcut curaj şi am zis:
Nu pot face şcoala. Voi ajunge regizor fără şcoală şi şi actor mare poate aici sau la Berlin. Aici este una din Bibliotecile cele mai mari în privinţa teatrului: Theater-Sammlung din National-Bibliotek. Lucrez acolo şi învăţ direct din cărţi ce tîmpiţii cu bani de la şcoală o să aştepte să le spuie profesorul. Deci m-am dus la Gregor, directorul bibliotecii, şi l-am rugat să mă lase să citesc în bibliotecă şi să-mi indice tot el tot ce ar putea să mă ajute la formarea culturii mele teatrale. Am avut noroc căci, cînd i-am spus că sînt din ţară, s-a bucurat şi mi-a spus că a fost în ţară la noi şi nevasta lui este nemţoaică din Bucovina.
Bucuros mi-a dat indicaţii multe şi preţioase şi acum am masa mea şi scaunul meu în bibliotecă şi lucrez cu furie. Este una din cele mai interesante biblioteci teatrale şi unde sper să fac mai mult decît toţi papă lapţii de la şcoli. Munca mă face să uit că sînt cu buzunarul gol şi fără perspectivă.
Cursurile şcolii lui Reinhardt se deschid la 10 octombrie. Şi, sper, cu intervenţia lui Gregor, să pot asista numai. Aşa încît văd ce se face.
Asta este starea mea de acum. Şi cine ştie, poate că Dumnezeu aşa vrea.
Perspectiva atunci s-a schimbat. Lucrez pînă la Crăciun aici şi cînd îmi veţi trimite livretul de sublocotenent (Acest bilet se eliberează de Regimentul 34 Constanţa, biroul mobilizării, imediat ce apare decretul de numire a mea ca sublocotenent în Monitorul oficial. Voi urmăriţi Monitorul oficial sau întrebaţi Biroul mobilizării Regimentul 34 Constanţa şi daţi şi adresa mea exactă, de la Bucureşti, nu de aici, pentru ca, îndată ce apare numirea, să avem livretul) Aramic ştie. Ca să pot aci, avînd trimis recomandat de voi mie aici, să-mi scot alt paşaport, şi cu el, să mă duc la Berlin după Crăciun. Acolo voi cerceta toată activitatea teatrală şi voi frecventa repetiţii şi spectacole ca să mă pot orienta în adevărata tehnică şi inovaţii moderne în activitatea care acolo este grandioasă. Am învăţat să îndur şi nu-mi pasă dacă banii îmi vor fi puţini. Vreau să învăţ, să văd, să mă pui la curent. Deci vedeţi că, după o săptămînă de disperare, plîns şi două luni de suferinţi, tot mai am curaj. Acum nu mi-e frică de nimic. Şi, în vara 1931, nu vă mai cer nici un ban. Îmi voi găsi de lucru aici, în Germania, unde se plăteşte gras sau, dacă voi veni în ţară, mă veţi vedea. Acum însă oare de ce unchii nu vor să mă ajute, acum cînd mă simt atît de prost? Ştiu că, atunci cînd eşti în ţară, ţi se pare că în străinătate curge lapte şi miere pe stradă dar aş vrea să văd eu pe acela care poate trăi aici cu 300 de lei pe zi? Şi, pe deasupra, să mai aibe şi capul la lucru? Eu ştiu că e criză şi banul se cîştigă greu, eu nu-ţi spun ţie, tată, spun celor care pot să dea!
Pentru mine un shiling mai mult este enorm.
Dar, tată, de ce nu încerci cu bursa. La Solomonescu, la Aslan… Tată, o bursă ne-ar salva.
Deocamdată însă să-mi văd de chestia asta.
Să se ducă Arşavir la Ardaşes şi să-i spună că îl rog să.mi trimită pînă la 10 ale lunii 20 de shilingi. Asta ca să mă achit de o datorie pe care am făcut-o la gardă în afara celor 215 shilingi care îmi trimiteţi în urma telegramei. Şi va să zică cu 235 am scăpat pînă la 15 octombrie. Dacă banii mi-ar veni exact la 1 şi la 15 n-aş mai cheltui pe telegrame şi nu mi-aş cheltui şi minţile pe gîndul ba că vine, ba că nu vine. Ăştia sînt obişnuiţi cu promptitudinea şi li se pare curios. Eu înţeleg cît vă chinuiţi voi. Dar aş vrea să-mi scrieţi, să-mi spuneţi. Voi tăceţi. Dacă nu se poate să mă întorc şi să las dracului toate. Spuneţi-mi. voi tăceţi. Eu simt că este greu, şi mie mi-este şi mai greu, şi mintea mie tulbure, şi nici nu pot învăţa cumsecade.
v-am scris demult despre 900 de shilingi şi nu mi-aţi scris nimic. Aştept fiecare poştă şi nimic… mă duc să mă fac maşinist la Burgentheater. Prinde bine orice pe lume.
Mă ierţi tată că ţi-am scris toate necazurile mele şi ştiu că, peste necazurile tale, nu vin deloc bine. Dar eu cui să scriu? La Burgentheater este instalaţia cea mai modernă de scenă. Mă duc să văd lucrînd. Cel puţin sînt în teatru. Nu casc gura la uşa teatrului.
Sînt bine sănătos şi vreau să ştiu de voi. Mi-este dor de voi dar nu-mi scriţi. Eu vă scriu mai puţin pentru că… de.
Te sărut tată şi lasă că nu se poate să nu iasă bani, bani, bani.
Dragul meu Arşavir,
